Faceți căutări pe acest blog

marți, 29 noiembrie 2011

Lasagna

   Aveți nevoie de:
  • 1 kg carne tocată de porc (sau în orice combinație vă place)
  • un morcov
  • o ceapa
  • 3 linguri de pastă de ardei
  • 1 cutie ciuperci din conservă
  • 1 pachet foi de lasagna
  • sare, piper, nucșoară, frunze de pătrunjel
  • 3 linguri de făină albă
  • 1/4 pachet de unt
  • 1 litru de lapte
  • parmezan

     Ceapa se toacă mărunt și se pune la călit iar peste ea se adaugă morcovul ras pe răzătoarea mică și pasta de ardei. După ce s-au pătruns puțin se adaugă carnea și ciupercile, se amestecă împreună cu legumele și se asezonează cu condimentele dorite (eu am folosit doar sare și piper).
     După ce carnea s-a pătruns puțin se adaugă roșiile pasate (cam 400-500 ml sau bulion, dacă nu aveți așa ceva, însă va fi mai acrișoară compoziția) și se acoperă cu un capac, preparându-se la foc mic aproximativ o oră și jumătate, timp în care mai trebuie amestecat din când în cand să nu se lege de marginile cratiței.La sfârșit adăugați pătrunjel tocat mărunt.
     Într-o cratiță se prepară un sos bechamel, din făină călită în unt și stinsă cu lapte, după care se adaugă sare, piper și nucșoară, și se fierbe la o consistență asemănătoare cu o budincă mai subțire (puneți lapte cat e necesar).
     Într-un vas de Jena puneți un strat de sos, un rând de foi de lasagna, un strat de carne și din nou foi de lasagna, peste care punem din nou sos, carne și continuăm astfel până când straturile de sos si foi sunt terminate. Puteți adăuga după fiecare strat de carne puțin parmezan.
     Atenție! Fiecare foaie trebuie unsă cu sos bechamel. Ultimul strat va fi de foi, acoperite cu sos de roșii. Se dă la cuptor cam 40-50 de minute la foc mediu, iar la final se presară parmezan, după gust.
     E delicioasă!


     



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu